Criterii de Eligibilitate pentru produsele Microsoft

Criterii de eligibilitate
Programul Microsoft Software Donations în prezent este valabil numai pentru organizaţiile non-profit na
ționale înscrise în Registrul Fundațiilor și al Asociațiilor.
Produsele vor fi distribuite organizaţiilor non-profit (persoanele fizice nu beneficiază de acest program) în conformitate cu ghidul de lucru Microsoft.

Organizaţiile care furnizează următoarele tipuri de servicii pot fi eligibile pentru a primi donaţii Microsoft prin intermediul acestui program:
• asistenţă acordată persoanelor sărace
• progrese în educaţie
• progrese în domeniul bunăstării sociale şi a comunităţii
• progrese în domeniul culturii
• progrese în domeniul mediului natural
• alte scopuri de care beneficiază comunitatea
Alte tipuri de organizaţii pot fi eligibile pentru a primi donaţii Microsoft prin intermediul acestui program, inclusiv:
• biblioteci publice deschise accesului tuturor cetăţenilor
• muzee publice
• organizaţii de asistenţă umanitară şi de ajutor în cazul unor dezastre
• clinici de sănătate ale comunităţii
• organizaţii non-profit de sănătate a comportamentului, care se ocupă de sănătatea mintală, dependenţa chimică sau de alte servicii psihosociale în folosul comunităţii
• centre de sănătate a femeilor
• bănci de sânge
• asociaţii lucrative cu statut non-profit, care au scopuri şi activităţi caritabile
• organizaţii religioase, înregistrate ca fiind cu activităţi non-profit, având o comunitate laică organizată în mod separat de biserică sau de o organizaţie religioasă, care furnizează servicii în legătură cu credinţele religioase şi nu propovăduiesc credinţa oarbă
Următoarele tipuri de organizaţii nu sunt eligibile pentru a primi donaţii Microsoft prin intermediul acestui program:
• fundaţiile private
• organizaţiile sau agenţiile guvernamentale, inclusiv organizaţii guvernamentale internaţionale şi entităţi ale Naţiunilor Unite
• instituţii de educaţie – organizaţiile eligibile prin programul de licenţiere a volumului academic Microsoft nu sunt eligibile pentru donaţii software, inclusiv şcolile private non-profit
• organizaţiile de sănătate şi din cadrul reţelelor de sănătate – organizaţiile de sănătate şi din cadrul reţelelor de sănătate, inclusiv spitalele, reţelele de specialitate, serviciile de sănătate ambulatorii, organizaţiile care oferă servicii de asistenţă şi de sănătate la domiciliu nu sunt eligibile
• organizaţiile de cercetare a sănătăţii şi laboratoarele de cercetare – inclusiv organizaţiile care se ocupă de investigaţiile sistematice, incluzând în acestea dezvoltarea cercetării, testări şi evaluări, desemnate cu scopul de a dezvolta sau contribui la cunoaşterea generală
• asociaţii de comerţ şi lucrative, fără scopuri sau activităţi caritabile
• sponsorizări a unor evenimente, mese, expoziţii sau performanţe
• evenimente organizate pentru strângerea de fonduri, cum ar fi dineuri, mese de seară, competiţii de mers, alergat sau sportive
• organizaţii politice, lucrative sau de prietenie
• furnizori second-hand, care vor instala pe computere software-ul donat pentru a-l distribui sau dona unor organizaţii non-profit sau şcoli
• organizaţii religioase neînregistrate ca fiind non-profit şi fără o desemnare a comunităţii laice organizată în mod separat de biserică sau de o organizaţie religioasă
• persoanelor individuale
• organizaţiilor precum cele de avocaţi, susţinere sau practică discriminatorie bazată pe vârstă, etnie, sex, naţionalitate, dizabilităţi, rasă, mărime, religie, orientare sexuală sau stare socială. Pentru a primi donaţiile, organizaţiile trebuie să fie dispuse şi capabile să demonstreze că nu discriminează în nici un fel.

Ghid de lucru

• Fiecare organizaţie eligibilă poate solicita cel mult şase achiziţii, respectiv până la 50 de utilizatori pe achiziţie, pe o perioadă de doi ani, cu următoarele excepţii:
o Pentru achiziţiile de server, organizaţiile pot solicita o licenţă de server pentru fiecare achiziţie şi până la 50 de licenţe de acces pentru clienţi (CALs). De exemplu, organizaţiile nu pot comanda două copii ale aceleiaşi achiziţii de server
o Licenţele de server, împreună cu licenţele de acces pentru clienţi (CALs), vor conta împreună ca două achiziţii separate în cadrul limitei de şase achiziţii
• Organizaţiile pot să comande licenţe suplimentare de achiziţii software, pe care le vor primi tot prin intermediul Microsoft Software Donations Programme (ca parte a comenzilor iniţiale, în ciclul comenzilor de doi ani). Acest lucru trebuie făcut chiar dacă achiziţia curentă este o versiune upgradată a software-ului original. Asemenea comenzi nu vor conta la numărarea celor 6 achiziţii limită. Totuşi, numărul total de licenţe solicitate pentru această achiziţie (între cele două comenzi) nu poate depăşi 50.
• Organizaţiile eligibile pot trimite maxim două comenzi (una pe an) în cursul perioadei de doi ani.
• O primă comandă a organizaţiei iniţiază un ciclu de comenzi de doi ani. După ce ciclul de comenzi a început, o organizaţie trebuie să aştepte întregul an pentru a trimite a doua comandă. De exemplu, o organizaţie care trimite o comandă pe 01.07.2009 poate trimite un nou ordin pe 01.07.2010
• Totalul combinat al produselor în perioada de doi ani nu poate depăşi şase achiziţii şi 50 de utilizatori de licenţe pe achiziţie (sau o licenţă pe fiecare achiziţie de server)
• După trecerea celor doi ani de când organizaţia a trimis prima sa comandă, limita de comenzi va fi resetată. De exemplu, o organizaţie care a trimis o comandă pe 01.07.2009 poate comanda şase noi achiziţii şi 50 de licenţe pe fiecare achiziţie (sau o licenţă pe fiecare achiziţie de server) pe 01.07.2011
• Donaţiile vor fi implementate utilizându-se Microsoft Open Licensing. Aceasta înseamnă că produsele din cutie (împachetate complet) şi documentele de atestare a licenţei nu vor fi trimise organizaţiilor prin acest program. Totuşi, un e-mail va ajunge la organizaţia care a comandat produsele, cu un număr de autorizare pentru aprobarea cererilor şi direcţionarea către pagina de web a Microsoft pentru a descărca acordul de licenţă. Un CD cu software-ul media va fi trimis direct de la Microsoft, prin poşta aeriană.
• Fiecare comandă trebuie să conţină minimum cinci "locuri". O licenţă = un loc. Fiecare licenţă este numărată în mod individual în cadrul celor cinci licenţe totale, cu excepţia licenţelor de server. Licenţele de server contează ca fiind cu cinci locuri şi astfel îndeplineşte cerinţa de cinci locuri în nume propriu
• La dorinţa sa, Microsoft poate să furnizeze un "echivalent funcţional", substituind produsul/produsele din orice cerere sau comandă
• Produsele Microsoft nu pot fi transferate sau revândute. În plus, produsele Microsoft nu pot fi instalate pe computere care vor fi date sau vândute unor alte organizaţii sau persoane particulare.

Vă rugăm, pentru alte informaţii, consultaţi întrebările frecvente din Microsoft Software Donations Programme.